Povestea unei campanii sau cum din dorinta de a face bine poti esua intr-o mocirla de mizerie umana…

Nu am talent de scriitor si nici nu am pretentia ca aceasta poveste sa va placa, tot ce sper este sa relatez cit mai obiectiv povestea stringerii de fonduri pentru a ajuta un om si cele peste 900 de animale in grija dinsului in Cluj-Napoca, Romania.

Eu nu incerc sa ma justific caci sunt cu constiinta impacata ca am facut tot ce am putut sa ajut sute de animale ale nimanui sa aiba o viata mai buna si mai ales sa ma justific in fata celor care acum se autonumesc “iubitori de animale” si care m-au jignit numindu-ma hoata (asa este d-na Cornelia Colceriu din Montreal si voi cei din Cluj care mi-ati scris ca “daca erai in Romania nu scapai asa usor”?) si fac ravagii pe Facebook cu injuraturi, blesteme, amenintari cu moartea etc. imi aduc aminte prea mult, din pacate, de gloatele de Neandertali care in 2013, sub ochiul binevoitor si cu binecuvintarea autoritatilor romane, bintuiau orasele si satele Romaniei omorind in bataie si chinuri de nedescris bietii ciini fara stapini a caror vina era doar ca s-au nascut pe teritoriul acelei tari… Nu, nu vreau sa ma justific ci doar sa spun o poveste adevarata.

In noiembrie 2015 sotul meu, mare iubitor de animale care stia de donatiile lunare pe care le faceam de ani de zile la adaposturi din Romania, mi-a trimis un articol si doar citeva cuvinte, “uite cineva care are nevoie de ajutor”. Era un articol in care se cereau voluntari care sa vina sa ajute la adapostul unui om care avea in grija peste 900 de animale. Mi s-a oprit inima in loc cind am vazut acel numar si la ideea unui singur om luptindu-se zi de zi cu ingrijirea atitor suflete. Am luat numarul de telefon listat si in aceeasi noapte l-am sunat pe d-l Radu Termure. Convorbirea telefonica a durat mai bine de o ora si am aflat povestea sfisietoare a unui adapost cu sute de animale, aflat intr-o ferma veche si doborita de trecerea timpului, povestea unui om care se lupta SINGUR sa tina atitea animale in viata.  Imediat am promis ca voi face donatii lunare si asa a si fost.  A doua zi am facut prima donatie de € 100.  Am continuat cu sfintenie sa fac donatii lunare dar nu am mai vorbit cu d-l Radu pina in martie 2016 cind fiind la Bucuresti din motive personale, l-am sunat si am aflat ca este in litigiu cu proprietarii fermei care vroiau sa scoata fortat animalele de pe locatie. Atunci d-l Radu mi-a povestit ca doreste sa cumpere un teren unde sa construiasca un nou adapost de unde ciini sa nu mai poata fi alungati niciodata. Eu nu sunt un om bogat si atit eu cit si sotul meu traim pe salarii lunare, avem datorii la banca si casa neplatita etc. dar imediat i-am spus d-lui Radu ca eu ma angajez sa ajut cu € 10,000 bani pentru teren pe linga donatiile lunare.  In acel moment nu stiam de unde voi lua banii dare ram hotarita sa fac toate sacrificiile posibile sa ii obtin.  I-am spus ca nu voi putea trimite toti banii o data ci esalonat, d-l Radu mi-a multumit si aici s-a incheiat convorbirea noastra telefonica. Intr-adevar, 2 luni mai tirziu am luat un bonus si am trimis primii bani pentru teren d-lui Radu.   A mai trecut ceva timp si am facut un imprumut la banca si am mai trimis o suma considerabila tot pentru teren. Astfel am ajuns in Sept 2016 cind sotul meu imi trimte un articol al unui ziar din Cluj in care se anunta ca animalele d-lui Termure au termen pina in 31 Dec sa se mute de la ferma altfel vor fi evacuate fortat. Am simtit ca se naruie cerul peste mine caci aceste animale aveau mai putin de 4 luni sa se mute intr-un adapost care nu exista?! Nu stiam ce sa fac si prêt de citeva zile m-am framintat pina cind din intimplare am primit un mesaj de la o campanie pe Gofund me si atunci am decis sa pornesc si eu o campanile de strins fonduri pentru cumpararea unui teren pentru cateii d-lui Termure. Am scris povestea, am luat poze de pe pagina de Fb a d-lui Termure etc. si cam intr-o ora campania mea era gata si distribuita pe facebook. Eram plina de speranta caci ma gindeam ca nu se poate ca lumea sa citeasca istoria trista a cateilor strazii din Cluj si sa nu doneze ceva, indiferent cit de putin. Este mare deosebire intre vis si realitate… Timp de o luna nu s-au strins decit CAD 150, 50 donati de mine si restul de catre 2 prietene apropiate… Iata ca ajunsesem in Oct si orict m-am straduit sa demonstrez ca acesta campanie nu este o minciuna, ca nu voi fura banii (ajunsesem sa pun chitante si mesaje de multumire de la multe organizatii pentru animale unde donam de ani de zile) nimic nu parea sa schimbe opinia publica. Nu mai dormeam noaptea si nu mai aveam liniste caci nu gaseam nici o iesire din impas.  La mijlocul lunii, cu sufletul greu si multa tristete, hotarisem sa inchid campania caci era clar ca este un fiasco.  Atunci a aparut Kim, prietenul meu din Saskatchewan. Poate sa para ciudat ca il numesc prieten caci l-am vazut o singura data in viata cind mi l-a adus pe Skippy, un pisic al strazii salvat de el si pe care am hotarit sa il adoptam si sa ii salvam viata. A condus 12 ore pina in Calgary si inapoi din dorinta de a oferi o sansa unui pisic abandonat. Nu cred ca se poate spune mai mult despre sufletul acestui om.

Kim a luat legatura cu mine si m-a intrebat despre d-l Radu si cateii lui si a inceput imediat prin a contacta toate persoanele pe lista lui de prieteni cerind donatii si distribuind masiv Campania pe Facebook. El a fost cel care a oferit credibilitate aceste campanii si donatiile au inceput sa vina. Nu imi venea sa cred! Tot el a fost cel care intr-o dupa-amiaza, la inceput de Noiembrie, mi-a spus ca cineva din oras a venit la el la usa cu ochii in lacrimi si a oferit CAD 50 “pentru cateii din Romania” si aceeasi persoana dorea sa afle mai multe detalii despre adapostul din Cluj. Aceasta persoana cu suflet deosebit a fost cea care a donat prima suma considerabila ($2000) cu promisiunea de mai mult in curind si mi-a dat o multime de idei cum am putea sa cistigam mai multa vizibilitate. Atunci am inceput sa vorbesc mai des cu d-l Radu la telefon si l-am rugat sa incerce sa vorbeasca cu proprietarii si sa obtina o prelungire caci era evident ca nu aveam unde sa mutam cateii si mai ales in mijlocul iernii.  Mi s-a spus ca nu exista aceasta varianta caci i s-a spus din sursa sigura ca proprietarii au de gind sa otraveasca ciinii daca nu elibereaza ferma pe 31 Dec. Eram deja in Nov, nici vorba sa avem bani de teren si chiar asa cum sa construiesti un adapost, chiar temporar, in mijlocul iernii?! In Nov am intrat in legatura cu Alex Maria, care pornise si ea o campanie de strins fonduri tot pentru d-l Radu.  I-am propus sa ne unim fortele ca sa fim mai puternici si a acceptat.  Au inceput noptile in care dormeam 2-3 ore, ziua la munca, cite 10 ore si apoi de la capat seara. Am trimis nenumarate scrisori la organizatii mari cerind ajutor, la posturi de televiziune si ziare de pe tot continenul American. Alex a inceput sa faca tricouri, video-uri pe care le posta peste tot incercind sa cistigam vizibilitate.  Multi din cei carora le-am solicitat ajutorul nu au raspuns, citiva ne-au raspuns ca stiu de aceai catei dar ca d-l Radu nu colaboreaza cu nimeni asa incit ei nu vor sa isi piarda timpul degeaba iar cei putini care au parut interesati puneau foarte multe intrebari la care nu aveam raspuns, e.g. exista asociatie, care sunt costurile lunare ale adapostului, care este bugetul pentru constructie etc. Pe masura ce ne apropiam de sfirsitul lunii Decembrie tot mai multa lume intreba de ce sa doneze cind este evident ca nu se mai poate face nimic si incercam si eu si Alex sa tinem piept acestei avalanse de comentarii indreptatite in acelasi timp rugindu-l pe d-l radu sa ne spuna ceva, orice ca sa putem sa mergem mai departe. Ni se spunea tot timpul ca avem timp (eram la mijlocul lui Dec??) si ca de ce ne stresam asa?? In sfirsit la mijlocul lunii am fost anuntate de catre d-l Radu ca a reusit sa prelungeasca termenul cu inca 3 luni si apoi cu 4 luni pina in Apr 2017.  Kim, Alex si cu mine eram in al 9-lea cer! Am trimis bani strinsi in campanie pentru plata chiriei pe 3 luni si am platit eu si Alex pe luna Aprilie.

Asa am ajuns in Jan cind donatiile au inceput sa scada.  Lumea era dupa sarbatori, datorii care trebuiau platite etc. La inceputul lunii Jan aveam in jur de 8-9000 de dolari si am inceput sa ne rugaam de d-l Radu sa caute un teren de 25,000 m2 caci nu altfel nu aveam timp sa construim (dinsul mi-a spus de la inceput ca nu vrea teren mai mic de 50,000 m2).  Am sperat sa il convingem sa luam un teren mai mic si sa incepem constructia si apoi sa mai cumparam in timp. A fost foarte categoric spunind nu si ca “oricum nu sunt bani destui, ca doantiile de 5-10 euro nu inseamna nimic…” Eu i-am spus ca aceste donatii inseamna enorm in ochii mei si ca eu fac rost de restul de bani daca este de acord sa luam un teren mai mic. Alex gasise un teren de 25,000 m2 cu pretul de 30,000 euro negociabil si l-am rugat cu cerul si pamintul sa se duca sa il vada.

I-am trimis planuri de constructie si i-am spus ca la 18 m2 pe catel, boxa cu iesire afara la aer inseamna 18,000 m2 plus inca 7000 me pentru cladiri adiacente, birou, cabinet de prim ajutor, vestiar, baie etc.

Persoana din Canada care donase multi bani in Dec era dispusa sa ofere restul necesar daca eu eram de acord sa merg in Romania si sa fiu de fata la cumpararea terenului in numele asociatiei. Orice incercare de convingere a esuat si atunci am inceput sa aud tot mai des cuvintele “d-na Mariana, eu nu v-am cerut ajutorul, d-voastra m-ati sunat…” si “de la inceput a fost vorba ca adunati fonduri dar eu sunt cel care iau hotaririle…” (nu, d-le Radu, eu nu am fost “angajata” sa string fonduri si daca banii se string in numele meu atunci am si eu un cuvint de spus…). I-am propus sa luam un teren mai mare cu un avans si sa platim in rate, mi s-a raspuns “nimeni aici nu vinde asa…”. Cind i-am spus ca lumea nu va mai dona daca nu se vede nimic mi-a spus ca pot sa pun orice poze de teren, ce conteaza… I-am raspuns ca nu mint.

Deoarece nu mai stiam cum sa motivam lumea sa doneze prin noutatile de pe campanie, i-am cerut sa-mi trimita informatiile online ale unui teren cate dansul vonsidera ca e potrivi pt adapost si atunci dansul ne-a spus sa punem noi un teren oarecare ca ce conteaza…I-am raspuns ca noi nu mintim lumea si ca transparenta este cea care ne va ajuta sa reusim.

Inca din Dec erau discutii interminabile referitoare la asociatie. Ne rugam si eu si Alex sa faca asociatie ca lumea sa vada ca exista transparent si ni se spunea ca exista asociatie dar trebuie reactualizata, ca nu se gasesc hirtiile etc. Am gasit avocat sa faca hirtiile si sa le duca pe deal la semnat, ni s-a spus ca nu este nevoie. Ni se spunea mereu ca “saptamina viitoare” se rezolva cu asociatia si asa a durat saptamini de zile. Cine stia ca sunt 2 asociatii nu doar un ape numele dinsului…

La sfirsitul lunii Jan am inceput sa ne rugam sa caute un teren caci trebuiau strinsi bani pentru constructie, mutare etc. Ni s-a spus ca nu este timp pentru ca voluntarii nu vin la lucru caci este frig si nu au unde sa se incalzeasca, sa manince ceva etc. Am vorbit cu Alex si imediat am hotarit sa inchiriem, pe banii nostr, un container pe 3 luni si sa cumparam un generator asa incit acei copii care veneau sa munceasca, sa aiba un loc cald unde sa ia o pauza dupa atita munca.  I-am spus d-lui Radu ca il comand online si ii vine direct la poarta. Mi-a spus ca trebuie sa il vada si ca in nici un caz asa dar (ghiciti oare?) nu are timp sa mearga sa vada containere.  Nu s-a mai facut nimic. Incepusem deja sa imi pierd mintile caci nimic nu se misca, nu aveam noutati ca sa arat oamenilor ca avansam in ceea ce facem (cum altfel sa tot ceri bani fara sa arati ca ai facut ceva??) si i-am cerut d-lui Radu raspicat un termen pentru cumpararea terenului.  Mi-a spus sfirsitul lunii Feb. Dupa cum stiti, am ajuns la inceputul lunii Mar si nici urma de teren sau macar un hint ca ar exista ceva in vizor. Vorbeam des la telefon si incercam si eu si Alex sa ii explicam ca neaparat trebuie sa luam ceva cit ma repede caci trebuie sa stringem donatii pentru constructie (material, echipe de voluntari etc.) si in acelasi timp incepusem si campanie pentru nevoile zilnice de intretinere a adapostului, apa, mincare etc. Alex incepuse constructia unui website caci vroiam sa punem catei pentru adoptii virtuale si reale (20 de euro pe luna o adoptie virtuala inseamna 20,000 de euro pe luna la 1000 de catei plus sansa ca multi catei sa fie adoptati in familii adevarate…) Am cerut poze si saptamini la rind ni s-a spus “da, sigur, am multe fisiere, o sa le trimit…” Nu am primit nimic…  

Iata-ne la mijlocul lui Martie fara sa fi facut nici un pas inainte… Atunci a fost prima data cind i-am spus d-lui Radu raspicat ca inchid campania caci este evident ca nu mai putem face nimic si, mare surpriza, Alex primeste telefon a 2-a zi ca s-a gasit o ferma care ar costa 200,000 euro negociabil, cu apa si electricitate si citeva cladiri darapanate (vedeti mai jos).

Desi multa lume s-a suparat ca de unde nu erau bani deloc acum ne uitam la ferma scumpa, m-am bucurat si deja am inceput sa fac planuri cum sa platim ratele. O fosta preitena, actual sustinatoare a d-lui Radu, mi-a sugerat sa contacteze Harmony fund in USA si mi-a dat toate informatiile de contact caci ei au fost cei care au ajutat la construirea adapostului Sf Francisc din Bucuresti. Le-am scris imediat si spre bucuria mea am primit urmatorul raspuns:

Am inceput sa il implor pe d-l Radu sa ma ajute cu  costurile lunare ale adapostului caci eu nu am informatiile si cunostintele necesare. La fel, mi s-a spus “sigur, pot sa va dau ceva in curind…” Nu am primit absolut nimic asa incit am raspuns ca spre regretul meu nu am aceste informatii disponibile asa incit voi reveni intr-un viitor apropiat. Cit despre ferma si negocieri, din nou nimic…

Iata ca am ajuns si la sfirsitul lunii Mar, fara a avea nimic palpabil si cu moralul la pamint. Donatiile se intetisera din nou, o noua sustinatoare din UK a reusit sa dea un suflu nou de viata campaniei, dar atit. Inceputul lui Apr a venit cu vestea ca un prieten al acestei sustinatoare din UK, la indemnul acesteia, va vizita adapostul din Cluj caci se afla deja in Romania. L-am anuntat pe d-l Radu si a inceput cosmarul. De ce nu s-a anuntat din timp, ce vrea exact “acest tip”, nu este timp de adus imbuntatiri vizibile in adapost etc. Eu am incercat sa il calmez si sa ii explic ca omul vrea sa ajute, ca a auzit de lipsa de oameni, ca nu vrea sa faca rau caci nimeni nu isi imagineaza ca acel adapost este Ritz etc. Acesta a fost momentul in care d-l Radu, plin de nervi mi-a spus “d-na Mariana, una este sa iti imaginezi un astfel de adapost cu atitea suflete si alta este sa vezi boxe in care nu s-a mai facut curat de JUMATATE DE AN…” Acela a fost momentul in care am primit lovitura in moalele capului si acea imagine de cosmar nu va mai fi posibil sa mi-o scot din cap vreodata… Am incercat sa imi revin si i-am spus sa ii comunice vizitatorului ca nu il primeste daca asta vrea dar ca il rog din suflet sa angajeze 5 oameni, 200 lei/zi de om, pentru a saptamina sa curete acele boxe, pentru BINELE acelor catei nenorociti nu din alte motive si ca platesc eu din buzunarul meu… Mi-a multumit distant si asa a murit totul. De atunci, nu exista noapte sa ma duc la culcare si sa vad cateii mei cuibarindu-se comfortabil pe canapele si sa nu ma gindesc la acei catei dormind in fecale si urina necuratate de 6 luni… Acela a fost momentul in care m-am declarat invinsa si am anuntat ca inchid campania ceea ce s-a si intimplat nu mult mai tirziu.

Dupa cum stiti, dupa inchiderea campaniei am primit acel mesaj din USA si in final s-a facut o donatie de 30,000 de euro direct in contul asociatiei Tom & Jerry. Voi recunoaste cinstit, ca o noapte intreaga m-am gindit daca sa facilitez aceasta donatie sau sa stau linistita si sa nu ma mai leg la cap daca nu ma doare.  In final, mi-am spus ca NU AM DREPTUL sa iau aceasta sansa cateilor si l-am contactat pe d-l Radu care mi-a spus ca sunt 3 terenuri in discutie cu costul intre 30,000 si 50,000 de euro si apoi ca negociaza sa coboare pretul la ferma etc. L-am rugat sa nu spuna nimic pina nu ii intra banii si apoi sa faca dinsul primul anuntul despre donatie si dupa aceea sa pun eu un FINAL UPDATE pe campanie. Mi-a spus ca sigur, asa va face. Citeva zile mai tirziu, ma suna si imi spune ca niste prieteni l-au sfatuit sa nu comunice ce suma s-a donat.  I-am spus ca asa ceva este imposibil, ca oamenii sunt mult mai deschisi sa doneze cind exista transparent si comunicare etc. si a fost de acord. Mai trece o zi sau doua si un prieten imi trimite anuntul meschin facut de altcineva din grupul suporterilor care suna ceva de genul “un prieten din America a donat o suma importanta etc.” intrebindu-ma daca stiu ceva. In acel moment, cum spune englezul, I lost it… I-am trimis d-lui Radu un mesaj in care il intrebam daca asa am discutat si de ce isi bate joc de mine si am iesit din lista lui de 5000 de prieteni…  

Pentru toti cei care acum urla, injura si ameninta declarindu-se mari iubitori si aparatori ai animalelor (unde erati cei mai multi dintre voi anul trecut cind ne zbateam sa facem ceva??) am atasat si lista donatiilor mele personale catre adapostul d-lui Termure (poate asa veti intelege ca nu am furat din banii strinsi). De asemenea, tot pentru acesti indivizi si individe, am citeva concluzii si intrebari in acelasi timp caci suntem acuzati acum (toti cei ce am muncit cu campania) ca “vrem sa omorim animalele”:

  1. Contrar ceea ce afirmati, noi, cei cu campania, am avut UN VIS si planuri nenumarate dar din pacate asa cum am mai spus hotarirea de a face ceva nu ne-a apartinut niciodata si de fapt nici nu am fost considerati NICIODATA colaboratori ci “stringatori de fonduri” si atit…
  2. Eu nu cred ca stie nimeni citi catei sunt acolo si citi sunt inchisi in acele grajduri “misterioase” in care nimeni nu are dreptul sa intre, dar voi spune raspicat si clar, chiar daca MAJORITATEA (??) cateilor sunt afara la lumina si arata bine si doar o MINORITATE (??) se afla inchisi in acele grajduri, fara lumina si intr-o mizerie de cosmar, aceasta minoritate nu a gresit cu nimic si nu merita un astfel de tratament!
  3. Se tot spune ca multi catei au fost adoptati in ultimele saptamini?! Cum au fost adoptati cind ei au fost mutati in alte adaposturi din tara cind se stie foarte bine ce GREU o duc toate adaposturile din Romania? Un adapost, oricit de bun nu va fi inlocui NICIODATA o casa si o familie!
  4. As vrea sa va intreb pe toti care urlati ca noi nu avem solutii pentru acesti catei si tot ce facem este sa denigram si sa minjim cu noroi un om, care este SOLUTIA voastra? Cum va imaginati ca un adapost pentru sute de animale poate asigura conditii decente de viata prin munca unui SINGUR om si a citiva voluntari inimosi care isi petrec week-end-urile muncind pina la epuizare? Ce s-a schimbat in viata acestor ciini in 10 sau 12 ani de cind s-a inceput slavarea lor in afara de a CRESTE numarul de ciini? Ce credeti ca se va schimba intr-un an sau poate doi sau zece? Va spun cu siguranta ca se vor afla pe aceeasi locatie in aceleasi conditii, la mina unuia sau altuia care pot sa ii arunce in strada oricind…
  5. Voi cei care sustineti ca acei catei inchisi in grajduri “AU FOST SALVATI” vreau sa va spun doar atit: un pui de elefant care este prins de traficanti si este privat de libertate pentru TOTDEAUNA dar nu va mai fi omorit NICIODATA de braconieri in schimb isi va petrece restul vietii, ZECI DE ANI, legat in lanturi intr-un templu, plimbind turisti cretini sau jonglind pentru amuzamentul celor fara suflet intr-un circ, acel pui cu spiritul frint cu fiecare zi care trece si trupul golit de dorinta de a trai, este SALVAT? Food for thought…

Imi inchei tirada spunind cu mina pe inima ca nu ar fi NIMENI pe pamint mai fericit ca mine sa aud miine ca s-a cumparat teren, ca se incepem constructia unui noua adapost, etc. ca d-l Radu ne-a dovedit ca poate si face! Mi-as scoate palaria si i-as spune din suflet BRAVO! Inca ma rog si sper…